....

Vei stii ca te iubesc si ca nu te iubesc.
Pentru ca viata este de doua feluri,
Cuvantul este o aripa a tacerii,
Focul are o jumatate de gheata.

Te iubesc pentru a putea invata sa te iubesc,
Pentru a deschide infinitul,
Pentru a nu te iubi niciodata.
De asta...nu te iubesc inca.

Te iubesc si nu te iubesc,
Dar port in palme cheia bucuriei tale
Si raceala tristetii mele.

Iubirea mea are doua destine.
De asta nu te iubesc cand te iubesc,
Si te iubesc cand nu te iubesc.

Fapt.

Dragul meu,

In ziua in care mi-ai dat libertatea de a iubi un altul, mi-ai furat libertatea de a te iubi pe tine.

Ciudat fapt, imi simt inca mainile incatusate de ultima ta atingere.

In aceste conditii, cum as putea sa negociez o eliberare conditionata?

..............

Bernardi. Dupa 2 ani.

De azi stiu.
Stiu ce am invatat si cum.
Stiu si cine m-a invatat.

Bernardi m-a invatat mult.
Foarte mult. M-a descoperit. M-a imbunatatit. Mi-a pus in brate o afacere si mi-a dat incredere sa o conduc. Mi-a dat viata.

Oameni. Aici si acolo, am cunoscut oameni minunati.
Uneori ma cearta. Nu ma impac cu cifrele...E!
Alteori ma alinta, ma felicita.
Ma suna si imi spun durerile.
Le spun ce ma doare. Ce ma bucura. Oameni care fac minuni cu un singur mail.
Cu un telefon.

Am langa mine cinci persoane pe care pur si simplu le ador.
Imi place sa le spun, fetele mele.
Imi place sa le aud razand din birou. Sau minunandu-se de hainutele miniscule.
Sa povestim la o cutie din celalalt depozit. Sa stim una de alta. Sa ne bucuram.
Sa nu fim sef si angajat, sa fim prietene. Sa nu se ascunda de teama, sa imi spuna cu sinceritate.
Pana la urma, imi plac pentru ca fiecare e asa diferita si impreuna sunt echipa MEA.

Am la o mie de kilometrii alte sase persoane.
Una ma face sa rad, alta are incredere in mine.
Una ma invata sa merg mai departe, imi da viata, optimism.
Alta ma crede psiholog si inroseste linia de Skype aproape zilnic.
Dar simt ca toti ma vor bine, fiecare diferit.
Fiecare idee e apreciata, purtata, gandita si aprobata.
Lucrurile se misca asa cum gandesc eu pentru ca au incredere.

Am cunoscut fiinte care fac parte din viata mea intr-un mod natural si frumos.
Fiinte care ma cresc, ma ajuta sa invat si sa evoluez spiritual si profesional.
Sa visez. Sa gandesc. Sa numar. Sa risc.

Si cand sunt jos, dupa atatea perioade urate, iata cuvinte care ma vindeca:

"...Ora tu sei una foglia al vento.... e ti sta succedendo di tutto...... io ti vedo cosi.
E io cosa posso fare per aiutarti? Se fossi li...ti starei vicino,un abbraccio, tante parole... . ma potrei stare poche ore.... lo sai. e dopo sarebbe di nuovo uguale.
Non stare da sola. Parla. Con i tuoi genitori, con me, con tuo fratello. Persone che ti amano ne hai ancora. E ne troverai tante altre.
E non arrenderti alla tristezza. Tutto passa, anche il peggio.


Trova la forza. Dove? In un unico posto. In te. La tua forza è dentro di te. Ora sei a zero.... ma dentro sei piena di luce. Voglio vedere una Ana forte come una roccia.

Ti voglio bene."




...si da! Stiu!
Traiesc inconjurata de persoane minunate care ma inunda cu frumusete in fiecare clipa!
Cuvintele pot face atat de mult...Vai celor care nu stiu sa vindece din cuvinte!

As putea sa...

As putea sa te iert. As putea sa te ascund intr-un intuneric neuronal si sa te tin acolo doar ca semnatura a experientei sentimentale acumulate impreuna cu tine. Poate, dincolo de privirea ta mereu tacuta, as putea sa iti culeg de pe buze cuvinte care m-ar vindeca. Ar fi frumos sa iti rup o celula din inima, stii tu, celula cu "am fost un prost", sau poate celula cu "vreau sa fac mai mult", insa ai sangera prea puternic. Cand iti imbratisez sufletul, palpez cicatricile lacrimilor de demult. Atunci abia respirai cand eu plangeam, taceai, erai ca topit, te ardea si, orgoliul sau teama, te racoreau. Daca erai langa mine, ma imbratisai si imi sarutai parul. Daca nu, minutele telefonice pareau nesfarsite iar eliberarea venea numai daca eu opream nebunia inlacrimata...Trebuia sa imi suflu nasul...nu era vorba nicidecum de faptul ca tu erai intr-un soc emotional care te bloca pur si simplu. Acum stiu... Si da...as putea sa iti iert imbratisarea perfecta si ochii mari. As putea sa inchid ochii si sa uit muscatura ta strengara si momentele de uimire. Si sute, mii, milioane de cuvinte legate zambetelor, tacerii, lacrimilor. Pungute de sunete, legate de diferite emotii. Cutii colorate de zile, prinse cu ata prafuita a memoriei. Sticlute de priviri cu dop de saruturi. Iti amintesti? FIecare privire avea sarutul ei... Da, dragul meu, as putea sa te alung definitiv. Insa te-ai prins prea strans de sufletul meu. Sa incerc sa te desprind ar insemna sa rup o parte din mine. Ma protejez de tine cu ganduri imune si lipsa ta. Si cand imi amintesc ca esti acolo, imi spun mereu...As putea sa te rup...dar...