As putea sa...

As putea sa te iert. As putea sa te ascund intr-un intuneric neuronal si sa te tin acolo doar ca semnatura a experientei sentimentale acumulate impreuna cu tine. Poate, dincolo de privirea ta mereu tacuta, as putea sa iti culeg de pe buze cuvinte care m-ar vindeca. Ar fi frumos sa iti rup o celula din inima, stii tu, celula cu "am fost un prost", sau poate celula cu "vreau sa fac mai mult", insa ai sangera prea puternic. Cand iti imbratisez sufletul, palpez cicatricile lacrimilor de demult. Atunci abia respirai cand eu plangeam, taceai, erai ca topit, te ardea si, orgoliul sau teama, te racoreau. Daca erai langa mine, ma imbratisai si imi sarutai parul. Daca nu, minutele telefonice pareau nesfarsite iar eliberarea venea numai daca eu opream nebunia inlacrimata...Trebuia sa imi suflu nasul...nu era vorba nicidecum de faptul ca tu erai intr-un soc emotional care te bloca pur si simplu. Acum stiu... Si da...as putea sa iti iert imbratisarea perfecta si ochii mari. As putea sa inchid ochii si sa uit muscatura ta strengara si momentele de uimire. Si sute, mii, milioane de cuvinte legate zambetelor, tacerii, lacrimilor. Pungute de sunete, legate de diferite emotii. Cutii colorate de zile, prinse cu ata prafuita a memoriei. Sticlute de priviri cu dop de saruturi. Iti amintesti? FIecare privire avea sarutul ei... Da, dragul meu, as putea sa te alung definitiv. Insa te-ai prins prea strans de sufletul meu. Sa incerc sa te desprind ar insemna sa rup o parte din mine. Ma protejez de tine cu ganduri imune si lipsa ta. Si cand imi amintesc ca esti acolo, imi spun mereu...As putea sa te rup...dar...