In cazul in care eu nu voi mai vrea sa o fac, cine-ti va conduce caii salbatici?
http://www.youtube.com/watch?v=TccWOHZUK_k
O melodie perfecta pentru o dimineata geroasa de 1.
marți, 31 ianuarie 2012
duminică, 22 ianuarie 2012
Jurnal de iarna - Un minus de intensitate
Presupun ca ni se intampla tuturor.
Traim anumite emotii cu o intensitate care ne tine inima aproape de o explozie sentimentala si apoi, incet, incet, fara sa ne dam seama, pierdem putin cate putin din presiunea care ne da o energie exagerata.
In fiecare zi, cu cat cuvintele si privirile se inmultesc, cu atat intensitatea scade. Vocea care ne dadea tremur in fiecare celula, care ne hranea inima cu pulsatii dese si rapide, devine calm.
Un calm ciudat. Frumos, dar ciudat.
Si atunci, eu cel putin, umblu golurile lasate de intensitate cu vise. Visez lucruri simple cu el, momente petrecute impreuna, mici greseli, argumente, glume. Ii aud vocea si ma simt linistita. E acolo si e bine.
Insa, de la o vreme, am sentimentul ca imi lipseste ceva. Imi lipseste presiunea aia, de mai sus. Mi-e dor de energia pe care o aveam cand era el in preajma mea, sau el la telefon, el in mail, el ... peste tot. Retraiesc, cu minus in fata, emotii. Adica nu le mai am. Nimic. Cateodata simt ca vorbim doar ca sa respectam un cod social, doar pentru ca "asa se face intr-o relatie". Si vorbim lucruri pe care nu am nevoie sa le aud, poate nici el nu are nevoie. Insignifiantul a luat locul presiunii.
Se intampla tuturor, cred.
Asta este mersul, te incarci pana la refuz, expiri aburii indragostelii, dai din aripi de cateva ori si gata!
Cobori pe pamant si dai cu picioarele de iarba rece si uda. Ca doar nu degeaba ai expirat aburi!
Noi ne-am tot plimbat prin iarba. Am mai incercat sa umplem rezervoarele, sa le punem sub presiune, poate, poate om reusi iar sa prindem aripi. Insa nu mai merge. Ne trebuie o schimbare.
De schimbare mi-e teama. De obicei, in acesta situatie, oamenii fie se casatoresc, fie au un copil.
Noi continuam sa ne avem unul pe celalat, la o mie de kilometrii distanta. O fi si asta un nou mod de a te presuriza?
Traim anumite emotii cu o intensitate care ne tine inima aproape de o explozie sentimentala si apoi, incet, incet, fara sa ne dam seama, pierdem putin cate putin din presiunea care ne da o energie exagerata.
In fiecare zi, cu cat cuvintele si privirile se inmultesc, cu atat intensitatea scade. Vocea care ne dadea tremur in fiecare celula, care ne hranea inima cu pulsatii dese si rapide, devine calm.
Un calm ciudat. Frumos, dar ciudat.
Si atunci, eu cel putin, umblu golurile lasate de intensitate cu vise. Visez lucruri simple cu el, momente petrecute impreuna, mici greseli, argumente, glume. Ii aud vocea si ma simt linistita. E acolo si e bine.
Insa, de la o vreme, am sentimentul ca imi lipseste ceva. Imi lipseste presiunea aia, de mai sus. Mi-e dor de energia pe care o aveam cand era el in preajma mea, sau el la telefon, el in mail, el ... peste tot. Retraiesc, cu minus in fata, emotii. Adica nu le mai am. Nimic. Cateodata simt ca vorbim doar ca sa respectam un cod social, doar pentru ca "asa se face intr-o relatie". Si vorbim lucruri pe care nu am nevoie sa le aud, poate nici el nu are nevoie. Insignifiantul a luat locul presiunii.
Se intampla tuturor, cred.
Asta este mersul, te incarci pana la refuz, expiri aburii indragostelii, dai din aripi de cateva ori si gata!
Cobori pe pamant si dai cu picioarele de iarba rece si uda. Ca doar nu degeaba ai expirat aburi!
Noi ne-am tot plimbat prin iarba. Am mai incercat sa umplem rezervoarele, sa le punem sub presiune, poate, poate om reusi iar sa prindem aripi. Insa nu mai merge. Ne trebuie o schimbare.
De schimbare mi-e teama. De obicei, in acesta situatie, oamenii fie se casatoresc, fie au un copil.
Noi continuam sa ne avem unul pe celalat, la o mie de kilometrii distanta. O fi si asta un nou mod de a te presuriza?
vineri, 20 ianuarie 2012
Jurnal de iarna - Matematica
Tot ce iubesc începe în palmele mamei şi se termină în braţele tale.
E o a patra dimensiune unică, pe care o împart doar eu cu mine.
Adun în fiecare zi, bucăţele fără o formă precisă şi încerc să redesenez fiecare traseu de lumină în parte.
Reuşesc deseori să calculez cu precizie începuturile din palmele mamei.
Mijlocul călătoriei până la poveţele tatei.
Pielea ta rămâne, încă, ecuaţia fără fine.
Şi număr, încerc.
Ajung la braţele tale şi totul se sfârşeşte.
Eşti un triunghi perfect.
Eşti geometrie.
E o a patra dimensiune unică, pe care o împart doar eu cu mine.
Adun în fiecare zi, bucăţele fără o formă precisă şi încerc să redesenez fiecare traseu de lumină în parte.
Reuşesc deseori să calculez cu precizie începuturile din palmele mamei.
Mijlocul călătoriei până la poveţele tatei.
Pielea ta rămâne, încă, ecuaţia fără fine.
Şi număr, încerc.
Ajung la braţele tale şi totul se sfârşeşte.
Eşti un triunghi perfect.
Eşti geometrie.
joi, 19 ianuarie 2012
Jurnal de iarna - Obisnuinta
Obisnuiai sa fi un cantec pus pe un permanent repeat.
Obisnuiai sa te regasesti in fiecare gand, iar gandurile sa nasca gesturi.
Acum, obisnuintele tale au devenit monotonie.
Monotonia ma sufoca.
Lasa-ma sa respir!
Obisnuiai sa te regasesti in fiecare gand, iar gandurile sa nasca gesturi.
Acum, obisnuintele tale au devenit monotonie.
Monotonia ma sufoca.
Lasa-ma sa respir!
miercuri, 11 ianuarie 2012
Jurnal de iarnă
...te-am inghetat in fiecare celula.
Mi-am limitat imposiblilul la tine.
Pot face orice, pot avea orice, in afara de tine.
Dau vina pe iarna in fiecare zi.
O iarna seaca si urata. Fara alb, fara gri, doar murdar si rece.
Ca si deciziile noastre.
Ceaiul imi arde palmele.
Ma ustura lacrimile.
Ma ridic si deschid ultimul tau mesaj.
...azi ai ajuns la birou mai tarziu.
Mi-am limitat imposiblilul la tine.
Pot face orice, pot avea orice, in afara de tine.
Dau vina pe iarna in fiecare zi.
O iarna seaca si urata. Fara alb, fara gri, doar murdar si rece.
Ca si deciziile noastre.
Ceaiul imi arde palmele.
Ma ustura lacrimile.
Ma ridic si deschid ultimul tau mesaj.
...azi ai ajuns la birou mai tarziu.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)