Cuore...De fiecare dată când aud acest cuvât, inevitabil, simt miros de ghiocei si pământ ud. Miros de iarbă crudă, de apă albă...Asta pentru că, în copilăria mea băieţoasă, în fiecare primăvară, fugeam în gradina casei de la ţară cu o carte în mână şi mă aşezam pe pământul ud pentru a savura o altă lume. Aşa am ajuns în a zecea primăvară, în grădină, cu noua achiziţie luată de la bibliotecă. Am tras lângă mine pe Guliver şi, după un oftat de burtică plină, l-am aşezat în poala mea. Am aşteptat să aţipească şi am deschis cartea. Cuprinsul mi s-a părut o înşiruire plictisitoare de titluri care nu păreau să îmi atragă atenţia. I-am acordat totuşi o şansă primei pagini...După o lectură grăbită şi agitată, am fost prinsă, fără să îmi dau seama, întru-un val de emoţii şi trăiri care mi-au adus ochii în acelaşi grad de umezeală cu pământul din grădină.
Am trăit în două zile toate sentimentele şi temerile micului patriot padovan şi i-am spus mamei de peste zece ori că o iubesc. Mi-a părut aşa rău când am înapoiat cartea...Îi scrisesem un rezumat. Aveam chiar un caiet special dedicat unui tip de jurnal Cuore...
Azi am primit un cadou. Am zâmbit. Am mulţumit. Acasă, după ce am rupt învelişul colorat al darului, am citit un singur cuvânt...CUORE! ...<perche tu sei il mio piccolo padovano>...Emoţii? Prea greu de descris...Primisem în dar cartea care mi-a deschis, într-un mod uşor manipulant, uşa spre un mod unic de a simţi şi iubi. Pe mama. Pe tata. Pe Ionuţ. Pe Guliver. Prietenii. Cuore.
Am uitat-o o clipă în raftul din cameră...apoi am privit-o iar... am deschis-o...am recitit fiecare rânduleţ cu o sete nebunească. Am retrăit totul...Apoi am revenit la o plictisitoare agendă cu responsabilităţi...Însă mă simţeam bine...simţeam forţa şi curajul micului patriot padovan...
Acum, după atâtea zile de chin sentimental, realizez, cu o stranie bucurie, că singura mea dependenţă sunt eu. Nu mă pot lipsi de mine.
Restul...e legat doar de Cuore...
baietoasa? nu prea cred... altfel acum te uitai la meci cu berica in mana! ;)
RăspundețiȘtergere